Laxitatea articulară este definită ca slăbiciune sau instabilitate a articulației. Lăcașul articulațiilor a fost asociat cu osteoartrita, dar este o cauză a osteoartritei sau o consecință a bolii?
Flexibilitatea și lăbimea normală a articulațiilor
Potrivit știrilor din Medicina Internațională, gama normală de laxitate articulară variază între diferite persoane și în timp. Este un fapt că unii oameni se nasc mai flexibili decât alții, în timp ce alții ar putea să fi lucrat conștient la extinderea gamei de mișcări prin participarea la activități precum yoga sau exerciții de întindere.
Știm că mobilitatea articulațiilor este mai mare la femei decât la bărbați, iar copiii sunt, de asemenea, destul de flexibili, deși flexibilitatea scade odată cu vârsta.
Condiții care cauzează lipsa articulațiilor
Mai multe sindroame cu laxitate anormală a articulațiilor sunt sugestive pentru o cauză genetică. Aceste condiții includ sindromul Marfan, sindromul Stickler și sindromul Ehlers-Danlos. Alte condiții – tulburări ereditare ale țesutului conjunctiv – pot, de asemenea, să se încadreze în acest grup. Mulți pacienți cu tulburări ereditare ale țesutului conjunctiv au aglomerări dentare sau palate înalte și înguste. Alte caracteristici, în funcție de sindrom, includ: pielea moale, vânătăi ușoare, hernie, osteoartrită cu debut precoce, probleme gastrice sau intestinale, tahicardie ortostatică posturală și hipotensiune mediată neuronal.
Pacienții Marfan se confruntă cu dilatarea rădăcinii aortice și ruptura. Pacienții cu sindrom Stickler sunt expuși riscului de osteoartrită și displazie scheletică. Majoritatea afecțiunilor care se încadrează în sindromul Ehlers-Danlos se confruntă cu o laxitate articulară și o piele moale într-un anumit grad.
Laxitatea în genunchi Osteoartrita
Laxitatea în genunchi osteoartritic nu a fost extensiv studiată la om. În 1999, cercetătorii au preluat această sarcină. Ei au evaluat varus-valgus și laxitatea anteroposterioară în 25 de tineri participanți la studiu. Au fost, de asemenea, 24 de participanti mai in varsta, fara osteoartrita clinica, fara osteoartrita radiografica sau cu un prejudiciu anterior la genunchi – si 164 de participanti la studiu cu osteoartrita genunchiului si osteofite.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca laxitatea crescuta asociata cu osteoartrita poate duce de fapt boala. Pierderea cartilajului este legată de o mai mare laxitate varus-valgus; este posibil ca laxitatea varus-valgus să crească riscul de osteoartrită a genunchiului și, de asemenea, să contribuie la progresia osteoartritei genunchiului.
Un alt studiu, publicat în 2005, a evaluat asocierile dintre schimbările în structura articulațiilor, cum ar fi îngustarea spațiului comun sau formarea osteofitei și laxitatea și malignitatea și laxitatea articulare la persoanele cu osteoartrita genunchiului. După efectuarea anumitor teste, cercetătorii au concluzionat că atât îngustarea spațiului comun, cât și malalizarea sunt legate de laxitatea articulară.
Pacienții cu laxitate la genunchi, în funcție de gravitatea lor, pot fi sfătuiți să evite o activitate cu impact crescut sau o pregătire de rezistență. În aceste cazuri, antrenamentul cu rezistență redusă este folosit pentru a ajuta la stabilizarea articulației. Îmbinarea și susținerea genunchiului pot fi benefice.
Laxitatea in glezna osteoartrita
De obicei, laxitatea cronica a gleznei incepe cu o leziune a ligamentelor care pastreaza o stabilitate normala a gleznei. Razele X și RMN confirmă diagnosticul de laxitate a gleznei. Terapia fizică, înțepăturile, gheața, elevația și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt folosite pentru reabilitarea gleznei.
Laxitatea în osteoartrita de șold
Una dintre condițiile primare asociate laxității la nivelul șoldului este displazia de dezvoltare a șoldului (DDH), o formare anormală a articulației șoldului prin care bila și mufa nu se potrivesc bine împreună. În DDH, ligamentele articulației șoldului pot fi slăbite, cauzând laxitate sau instabilitate. La unii copii, la naștere, coapsa este liberă în soclu. În altele, coapsa este complet scoasă din priză. Relaxarea se poate înrăutăți odată ce copilul crește și devine mai activ. Starea, dacă nu este tratată, a fost asociată cu un risc crescut de apariție a osteoartritei.
