Artrita juvenilă idiopatică (cunoscută anterior sub denumirea de artrita idiopatică juvenilă pauciarticulară sau pauciartrita) este un subtip de artrită juvenilă idiopatică care implică mai puțin de 5 articulații. Artrita idiopatică juvenilă isigoarticulară este subtipul artritei juvenile idiopatice cele mai răspândite. Acesta cuprinde 30% până la 60% din toți pacienții cu artrită juvenilă idiopatică din America de Nord și Europa.
Subtipul de artrită juvenilă idiopatică oligoarticulară este subîmpărțit în: ○ Oligoartrită persistentă
- – Nu există implicare suplimentară a articulațiilor dincolo de primele 6 luni de boală și simptome. Oligoartrita extinsă
- – Implicarea adițională a articulațiilor apare după inițialele 6 luni de boală și, eventual, mai mult de 4 articulații. Aproximativ jumătate din copiii cu artrită oligoarticulară juvenilă idiopatică dezvoltă tipul extins de la 4 la 6 ani după debutul bolii. Deși nu există o modalitate solidă de a anticipa care dintre copii vor continua să dezvolte tipul extins, există caracteristici ale bolii care par să crească probabilitatea, inclusiv implicarea simetrică a articulațiilor, implicarea gleznei sau a încheieturii mâinii (sau ambelor glezne și încheietura mâinii) creșterea ratei de sedimentare a eritrocitelor în primele 6 luni.
Caracteristicile tipice și simptomele
Vârsta maximă de debut a artritei juvenile idiopatice oligoarticulare este de 2 până la 4 ani la copiii din Caucaz din Statele Unite și Europa.
Fetele sunt mai frecvent afectate decât băieții (3 la 1). Debutul artritei juvenile idiopatice oligoarticulare este mult mai puțin frecvent la copiii cu vârsta de peste 5 ani și debutul este rar la copiii cu vârsta de 10 ani sau mai mult.
De obicei, odată cu apariția artritei idiopatice juvenile oligoarticulare, există o implicare asimetrică a articulațiilor care afectează una sau două articulații mari.
Genunchiul este cea mai comună articulație afectată. Glezna, încheietura mâinii și cifrele sunt următoarele articulații cel mai frecvent implicate. Simptomele sistemice (de exemplu, febră, erupție cutanată) sunt rare, ca și implicarea șoldului și a spatelui. Dacă un copil are implicare sistemică sau implicare a șoldului sau a spatelui, este indicată o reevaluare și reconsiderarea diagnosticului.
În timp ce s-ar putea să vă așteptați ca durerea să fie cel mai pronunțat simptom inițial al artritei juvenile idiopatice oligoarticulare, debutul tipic este mai subtil. Un părinte poate observa că copilul său are o limp, o reticență de a merge sau a alerga sau umflarea articulației afectate.
Aproximativ 70% până la 80% dintre copiii cu artrită oligoarticulară juvenilă idiopatică persistentă și 80% până la 95% cu artrita juvenilă juvenilă extinsă oligoarticulară au un test pozitiv ANA. Titrurile ANA sunt de obicei scăzute până la moderate. La pacienții ANA pozitivi cu artrită oligoarticulară juvenilă idiopatică, există un risc mai mare de apariție a uveitei. De asemenea, majoritatea copiilor cu artrita juvenilă idiopatică oligoarticulară au o rată de CRP și sedimentare normală sau ușor crescută, numărul leucocitelor normale și anemia (ușoară).
În ceea ce privește uveita, există teste de laborator care ajută la prezicerea severității uveitei anterioare la copiii cu artrită idiopatică juvenilă oligoarticulară.
Testele nu prezică totuși debutul. Testele pot include un nivel de a2-globulină în ser, precum și antigene HLA (HLA-A19, HLA-B22, HLA-DR9).
Tratamentul artritei idiopatice juvenile oligoarticulare
Tratamentul artritei juvenile idiopatice extinse oligoarticulare este similar cu cel al artritei idiopatice juvenile idiopatice cu factorul reumatoid pozitiv sau factorul reumatoid negativ. Similaritatea tratamentului se datorează implicării poliarticulare.
Pentru artrita juvenilă idiopatică persistentă oligoarticulară, se folosește de obicei o abordare pas cu pas:
Tratamentul cu un AINS (cu sau fără o injecție intra-articulară de steroizi)
- Metotrexatul este testat dacă răspunsul la injecțiile intra-articulare cu steroizi este inadecvat
- Inhibitorul TNF poate fi adăugat, cu sau fără metotrexat, dacă metotrexatul este insuficient singur
- Azulfidina (sulfasalazina) și Plaquenil (hidroxiclorochina) pot fi utilizate împreună ca plan alternativ. Remisia (parțială sau completă) a artritei juvenile idiopatice oligoarticulare poate fi realizată la 60-70% din pacienții cu artrită juvenilă juvenilă extensivă cu metotrexat.
