În prezent nu există teste care să poată diagnostica definitiv boala Parkinson. Un diagnostic se bazează pe constatările clinice ale medicului dumneavoastră în asociere cu raportul dumneavoastră privind simptomele pe care le întâmpinați.
În situațiile în care o persoană în vârstă prezintă caracteristicile tipice ale bolii Parkinson și acestea sunt receptive la terapia de substituție a dopaminei, este puțin probabil să existe vreun beneficiu pentru investigații ulterioare sau imagistică. În alte situații, în cazul în care diagnosticarea nu este la fel de clară, persoanele mai tinere sunt afectate sau există simptome atipice cum ar fi tremurul care afectează ambele mâini sau poate nici un tremor, pot fi de ajutor și alte teste. De exemplu, imagistica poate juca un rol în diferențierea între tremorul esențial și Parkinson. De asemenea, poate fi important să se confirme ceea ce este inițial un diagnostic clinic al bolii Parkinson înainte de o procedură de tratament invaziv, cum ar fi DBS chirurgicală (stimulare profundă a creierului)
RMN în testarea Parkinson
Unul dintre cele mai frecvente teste efectuate în timpul unui tratament neurologic este un RMN scanarea și se poate crede că în investigarea unei boli care afectează creierul, cum ar fi Parkinson, acest test de imagistică ar fi o necesitate. În contextul bolii Parkinson, cu toate acestea, un RMN nu este deosebit de util. Se uită la structura creierului care, în toate scopurile intensive, pare normală în această boală. Totuși, un RMN poate fi indicat atunci când simptomele apar la persoanele mai tinere (mai puțin de 55 de ani) sau dacă imaginea clinică sau progresia simptomelor nu sunt tipice pentru Parkinson. În aceste situații, RMN poate fi folosit pentru a exclude alte tulburări, cum ar fi accident vascular cerebral, tumori, hidrocefalie (umflarea creierului) și Boala lui Wilson (o boală rezultată din acumularea de cupru, care poate provoca tremor la persoanele mai tinere).
Imagistica specializată
Imagistica specializată, cum ar fi scanările PET și DaTscans, sunt mai "funcționale" în natură. În timp ce un RMN este îndreptat spre imagistica anatomiei creierului, aceste scanări ne oferă informații despre modul în care funcționează creierul. DaTscans utilizează un agent injectat care evidențiază celulele nervoase producătoare de dopamină prin legarea lor. O cameră specială permite vizualizarea concentrației agentului de imagine. Cu cât agentul a detectat legarea în anumite zone ale creierului, cu atât este mai mare densitatea celulelor nervoase producătoare de dopamină sau a neuronilor și, prin urmare, cu atât este mai mare nivelul dopaminei. În cazul bolilor care implică nivele anormale de dopamină, cum ar fi Parkinson, va fi vizibilă o activitate mai scăzută a dopaminei. Deși acest lucru poate fi util în diferențierea între creierul afectat de Parkinson și spune, tremor esențial în care nivelul de dopamină este normal, nu ajută la distingerea Parkinsons de alte parkinsonisme, cum ar fi atrofia sistematică multiplă sau paralizia progresivă supranucleară. Scanările PET oferă, de asemenea, informații privind funcționarea creierului și pot ajuta la identificarea diferitelor tulburări neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson. Dar spre deosebire de DaTscans, ei fac acest lucru uitandu-se la modul in care creierul utilizeaza glucoza. Modele specifice de utilizare a glucozei sunt tipice pentru tulburări diferite. Scanările PET sunt totuși folosite mai mult în domeniul cercetării decât în domeniul clinic.
Linia de jos este că, spre deosebire de alte stări de boală, cum ar fi hipertensiunea arterială sau diabetul, nu avem un test definitiv de diagnostic pentru boala Parkinson. Chiar dacă imagistica poate ajuta clinicienii să confirme diagnosticul de Parkinsonism atunci când există suspiciune de altă cauză, acesta nu poate distinge boala Parkinson de alte cauze ale parkinsonismului. În cele din urmă, aceste tehnici de imagistică sunt utile doar în contextul evaluării clinice a unui medic experimentat și numai în cazuri selectate, va afecta gestionarea.
